Cum anul 2016 se apropie cu pași repezi, ne-am gândit să analizăm puțin trendurile în materie de încălțăminte, astfel încât să vă ajutăm să alegeți acele perechi de ghete, cizme, mocasini sau pantofi, care să nu se demodeze ușor. Așadar, alegeri smart. Mai ales că știm foarte bine că domnii aleg să poarte o pereche de încălțăminte mai mult timp și tocmai de aceea este important să investească în calitate și în materiale rezistente. Dar haideți să vedem ce o să se poarte și în 2016 pentru a hotărî ce păstrați sau ce puneți deoparte, la categoria „out of fashion”.

Ghete Chelsea

Au intrat în acest sezon în topul preferințelor domnilor și la fel o să rămână și în anul 2016. Se vor purta toată toamnă și la începutul iernii, atât cât vremea permite. Se asortează foarte bine cu pantaloni din denim sau pantaloni colorați și reprezintă un gen de încălțăminte care se integrează perfect într-o ținută smart casual. Cea mai simplă ținută pe care o puteți obține folosind ghetele Chelsea este aceea cu o pereche de pantaloni negri, skinny, un pulover la modă cu imprimeuri grafice, o cămașă pe dedesubt, simplă și o pălărie pe cap, dacă vreți să dați o notă distinctă ținutei voastre.

ghete chelsea

Mocasini

S-au tot purtat în vara 2015 și se poartă și în 2016 pentru că reprezintă un gen de încălțăminte foarte lejeră, ușor de asortat cu shorts și cămăși cu mâneci scurte. Mai mult decât atât, mocasinii au fost atât de îndrăgiți, încât au fost aleși spre a fi purtați și toamna, cu o ținută asortată, însă într-o variantă îmblănită și călduroasă. În 2016, se va miza mai mult pe mocasii purtați vara. Însă mare atenție cum alegeți acest model de încălțăminte din pânză deoarece, dacă nu au calitate, aceștia se pot rupe foarte ușor.mocasini

Pantofi Oxford sau Derby

Când s-au demodat pantofii Oxford sau Derby? Dacă îți întrebi bunicul sau tatăl, cu siguranță și ei au purtat pantofi Oxford sau Derby. Sunt extrem de populari în rândul bărbaților și ideali de purtat cu un costum elegant sau cu sacou și pantaloni scurți, după cum recomandă trendurile sezonului cald. Pantofii Oxford sunt disponibili în modele simple sau cu tot felul de decorațiuni.  Însă farmecul acestor pantofi, credem noi, este redat tocmai de perforațiile făcute în pielea bombeului, pe căpută sau pe laterale. Un model preferat al multor domni preocupați de fashion este Oxford Wing Tip, în cazul căruia pielea folosită pentru bombeu se prelungește până la jumătatea tălpii. Iar pantofii Derby sunt ideali pentru ținute casual.

pantofi oxford

 

Sandale

Încălțămintea de bază de vară constă, pe lângă mocasini, și într-o pereche de sandale. Mai ales că acestea sunt destul de versatile. Și cum anul 2016 se anunță unul al nonconformismului, sandalele se vor purta în continuare combinate cu costum, shorts sau chinos colorați. Un tricoul simplu sau un polo, cu o pereche de sandale e combinaţia ideală pentru vară, o combinație cu ajutorul căreia niciun bărbat nu va da greș. Anul acesta s-au purtat modele de sandale cu curele și tot ele vor fi în topul preferințelor anul viitor. Așa că nu aruncați sandalele gladiator.

sandale barbati

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here