Odată ce tendințele pentru anul viitor au început să mai fie dezvăluite, este timpul să vedem și ce se va purta în materie de cămăși, în 2016. Și asta pentru că fiecare bărbat are în dulap cel puțin două-trei modele diferite de cămăși. Ne vom raporta, desigur și la aceste modele pentru că suntem siguri că mare parte din ele se vor păstra și anul viitor. Iar în cazul în care lucrurile nu vor sta așa, trebuie să oferim câteva sfaturi legate de cumpărăturile pe care urmează să le faceți. Dar haideți să vedem despre ce este vorba.

Cămăși înflorate

Au fost vedetele sezonului de vară din 2015, dar oare se vor mai purta ele la fel de mult ca în acest an? Ei bine, nu. Se vor purta cămășile înflorate, însă mai puțin ca anul trecut. Asta nu înseamnă că trebuie să le eliminați de tot din garderobă. În ceea ce privește modelele cu flori mărunte, le puteți purta în continuare, însă având grijă să purtați ceva pe deasupra acestor cămăși, cum ar fi o vestă sau un sacou. Iar în ceea ce privește cămășile cu imprimeuri florale mari, acestea pot fi purtate cu succes la plajă sau la petrecerile în aer liber, asortate cu shorts sau cu chinos în culori deschise, specifice anotimpurilor calde.

camasa inflorata

Cămașa în carouri

Este pe lista noastră pentru că nici ea nu pare să se demodeze vreodată. Tocmai de aceea, alegeți să o purtați și în 2016. Aceasta reprezintă o modalitate supersimplă de a alcătui o ținută casual. În ceea ce privește dimensiunea carourilor acestei cămăși, vă spunem că se poartă atât modele de carouri mai mărunte, cât și cele mai mari (XXL). Astfel de cămăși amintesc de stilul nerd, însă nu veți fi orice tip de tocilar, ci unul după care fetele se topesc.

camasa in carouri de la asos

Cămașa din denim

Este și ea în continare o alegere smart, mai ales că trendurile din 2016 arată că poate fi integrată inclusiv într-o ținută cu costum. Ea poate înlocui cămășile clasice, mai ales că anul viitor se anunță unul lipsit de conformism.

camasa din denim

Cămașa cu guler scurt

Vă spuneam că se poartă în această toamnă, mai ales dacă sunt alese culori specifice acestui anotimp. Și vă spunem că se poartă și în 2016. De fapt, în 2016, bărbații vor alege tot felul de alternative pentru a scăpa de cămașa cu guler clasic: de la cămăși cu guler scurt, la tricouri polo. Și asta pentru că acestea din urmă sunt considerate alternative mai lejere.

camasa fara guler

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here