Primăvara lui 2015 este una a accesoriilor. Designerii nu recomandă ceva extravagant, însă pun accentul pe papioane simpatice, pe genţi şi pe butoniere. De asemenea, cămăşa alba nu mai este un must-have, accentul fiind pus pe cele colorate, cu imprimeuri interesante. Se pune accentul şi pe curele, care trebuie să fie, de asemenea, mai colorate, momentul perfect să pui deoparte clasicele curele negre şi maro, care, cu siguranţă, domină dulapul fiecăruia.

Geanta de călătorie. Călătoria în stil presupune să scapi de geanta sport veche şi să achiziţionezi una stilată. Geanta de week-end, de care v-am povestit chiar ieri, şi-a câștigat un nou statut ca ceva must-have în sezonul de primăvară 2015. Alege un model de piele sau pânză, nu prea mare, dar robustă.

geanta de calatorie

Servietele. De ce să ţii neîndemânatic lucrurile în mână atunci când le poţi ascunde într-o servietă care le integrează perfect? O piesă tradiţional masculină, arată nu numai că eşti profesionist, dar este şi teribil de elegantă . Cu siguranţă meriţi un upgrade la vechiul rucsac.

Curelele. Curelele sunt un element foarte la modă în sezon. Colecţia ta de curele este, cel mai probabil, plină de curele negre, cel mult şi câteva maro. Dar de ce să nu alegi nişte curele colorate şi subţiri anul acesta?

curele colorate

Şosete colorate. Șosetele colorate revitalizează instant orice aspect. Asigurați-vă că tonurile de culoare alese sunt complementare cu costumul dumneavoastră sau cu pantofii aleşi. Maro merge cu maro și gri, negrul merge cu negru și bleumarin.

Cămăși de seară. Cămăşile la modă anul acesta sunt cele imprimate, de care nu am scăpat nici anul trecut. Anul acesta, însă, se pune accent pe modelele largi, care se vor dovedi extrem de practice odată cu venirea verii, căci o să te menţină la răcoare când temperaturile cresc.

Alte piese de rezistenţă de sezon sunt: blazerul în dungi, care poate fi purtat, în această primăvară, şi cu pantaloni în dungi, combinaţie care, până acum, era considerată un adevărat sacrilegiu. Se mai poartă pantofii de golf suede, ideali atât pentru costum, cât şi pentru ţinutele casual, dar şi ţinutele monocrome.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here