Pentru nunţile programate în primăvara lui 2015, designerii anunţă trenduri care lasă pe dinafară rochiile scurte, dar aduc aproape de altar bolero-uri pentru a asorta rochia în sine, care, în acest sezon, se prezintă atât excentrice, cât şi tradiţionale. Opţiunile oricum sunt variate, aşa că ai un nou motiv pentru care să te bucuri că te măriţi: poţi purta o rochie superbă anul viitor.

Bolerourile sunt la modă în sezonul de primavara 2015 şi vin intr-o varietate de lungimi și texturi frumoase – mătase pură, cu ornamente complicate sau din lână fină. Alti designeri au ales materiale tradiţionale pentru acestea, inclusiv blana de miel și iepure.

rochie de mireasa 2015 1

În ceea ce priveşte culorile, dacă nu doreşti o rochie albă, nuanţele delicate sunt cele mai populare sezonul acesta. Poţi alege cu încredere aşadar culori primăvăratece ca mov lavanda, roz, sau verde mentă. Însă, dacă mireasa poartă roz, domnişoarele de onoare ce-o să poarte?

rochie de mireasa 2015 2

Olivia Palermo propune, pentru 2015, o alegere mai extravagantă pentru ziua ce mare, recomandând, pentru mirese, ţinute albe formate din tricot plus pantaloni scurţi. În timp ce pentru unele femei aceste opțiuni ar putea fi un pic cam prea ciudăţele, ar arăta superb după petrecerea de nuntă- o modalitate de a continua ziua cea mare.

rochie de mireasa 2015 3

Normal, miresele vor ca rochia lor să arate la fel de bine la spate cum arată şi în faţă- doar camera fotografilor o să fie pe ele toată noaptea. De aceea, pentru primavara, se pune accentul pe partea din spate a rochiei. Am văzut aşadar mai multe opţiuni: un arc decorativ mare la spate, modele cu spatele gol sau acoperite de voal.

rochie de mireasa 2015 4

Tradiționala rochie de mireasă cu tul revine din nou la modă, în 2015. Avem aşadar modele cu volane în cascadă sau tip balerină. Partea proastă la acest model e că s-ar putea să ai nevoie de asistență la toaletă.

rochie de mireasa 2015 5

Sincer, când vedem toate aceste opţiuni, un singur lucru ne vine în minte: De ce trebuie să ai o singură rochie de mireasa, atunci când te poţi bucura de un arsenal de piese separate pentru a doua zi sau pentru schimbarea garderobei? Opţiunile pentru rochia de mireasă s-au mărit exponențial, aşa că e posibil ca şi dorinţele tale să facă la fel. De ce să ai doar o rochie teribil de scumpă pe care n-o s-o mai porţi niciodată? 🙂 Dacă bugetul îţi permite, fă-ţi de cap. Dacă nu, poţi alege pentru petrecere o rochie pe care să o poţi purta şi cu altă ocazie.

sursa: fashionista.com

galerie foto: fashionista.com