După ce primăvara ne-a bucurat cu câteva zile călduroase și plăcute, numai bune pentru o plimbare în parc, o veste proastă a venit astăzi din partea vremii: vremea se răcește și în zilele următoare este posibil să plouă. Mâine,  vremea se răceşte în țară şi în Capitală, plouă şi mai bate şi vântul aşa că vom resimţi mai puţin decât cele 12…13 grade pe care le vor strânge termometrele.

Dar nu trebuie să lăsăm vremea să ne prost-dispună și cu atât mai puțin nu trebuie să o lăsăm să ne afecteze outfiturile. Dacă atunci când este frumos afară, ești încântată și-ți scoți din dulap cele mai frumoase rochițe, la fel ar trebui să te îmbraci și în zilele mohorâte – bineînțeles, este indicat să-ți adaptezi ținuta cu vremea.

Uite cum ai putea să te îmbraci într-o zi ploioasă:

zi ploioasa

Ținuta de mai sus este perfectă pentru o zi mohorâtă. Poartă o fustă midi într-o culoare neutră, așa încât să fii feminină, dar în același timp conservatoare, o ținută perfectă pentru a merge la serviciu într-o zi ploioasă.

Fusta midi este întotdeauna în tendințe și este absolut superbă!

zi ploioasa 1

În timp ce fusta midi a fost întotdeauna în tendințe, dar niciodată nu a rezistat mai mult de un sezon sau două, putem să-i mulțumim Victoriei Beckham că a făcut acest trend să-și spună cuvântul și să rămână pentru totdeauna în modă.

Poartă fusta midi combinată cu o jachetă de piele.

În acest sezon, o popularitate aparte o vor avea jachetele de damă făcute din piele eco. Aceste jachete sunt un must have al primăverii 2015. Avantajele acestor modele de jachete sunt acelea că pielea eco permite circulația mai bună a aerului, iar materialul este unul foarte plăcut la atingere, care și arată foarte bine. În plus, prețul este un pic mai mic decât al jachetelor din piele. Iar acum când toate materialele eco sunt la modă, asemenea jachete se vor bucura de un interes aparte. Jachete din piele eco scurte au putut fi văzut în colecțiile unor designeri ca Emporio Armani, Hellessy, Burberry Prorsum și Miu Miu. Alte modele deosebite de jachete din piele, care au fost combinate cu fuste în același stil, au fost prezentate și de casa de modă Sonia Rykiel.

Completează outfitul cu o bluză în dungi, un imprimeu foarte fashion în acest an!

Poartă o pereche de botine fără toc, așa încât să te simți confortabil dacă ai de mers în mai multe locuri de-a lungul unei zile.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here