Uneori până și cele mai înfocate fane ale tocurilor dintre noi simt nevoia să renunțe, măcar pentru o zi, la stiletto sau chiar la pantofii cu toc gros și să se orienteze spre ceva mult mai practic.

Poate că este o zi în care nu ai chef să porți tocuri, fie pentru că nu ai starea necesară, fie pentru că ai de făcut multe drumuri și nu ești în stare să le faci cocoțată pe tocuri. Și nu vrei să nu te mai poți ridica a doua zi din pat din cauza durerii de picioare.

Ei bine, în aceste zile, poate nu ai chef nici să te îmbraci sport și să porți adidași. Vrei o ținută feminină, cool, chiar elegantă… fără tocuri. Se poate? Bineînțeles, iar soluția este la îndemâna oricui: BALERINII! Acești pantofi sunt o salvare pentru noi, femeile.

Îi putem purta atât cu rochii, cu blugi, cu pantaloni scurți și chiar cu un costum sau o altă ținută office. Și putem să-i purtăm la orice ocazie: la o plimbare prin parc, la o ieșire la prânz, în oraș cu iubitul și chiar la o petrecere! Sunt pantofii perfecți: sunt comozi, practici, versatili și arată foarte bine! Unde mai pui că sunt și în tendințe și nu cred că se vor demoda prea curând, așa că faci o investiție foarte bună.

Așadar, dacă nu ai balerini acasă, ai face bine să-ți cumperi o pereche!

Chiar și celebritățile poartă acești pantofi: dovada o dau Kate Bosworth și Alexa Chung. Uite cum au purtat cele două dive balerinii:

Kate Bosworth  balerini

Alexa Chung balerini

Ținutele purtate de vedete ne dovedesc că balerinii sunt foarte versatili. Îi vedem purtați în ținute casual, asortați cu o pereche de blugi și un tricou alb, simplu, sau unul cu mesaj, tricouri despre care v-am mai spus că sunt la modă în 2015. Mai mult, îi vedem purtați și cu pantaloni evazați sau cu o jachetă din piele întoarsă, un alt must have al anului! Și lista nu se oprește aici, deoarece vedetele ne dovedesc că balerinii pot fi purtați și cu o rochie elegantă, la un eveniment, dar și cu o rochie în stil boho, fie la o plimbare, fie la o ieșire la prânz.

Cu siguranță aceste ținute pot fi o inspirație pentru tine, atât din punct de vedere al stilului, cât și al hainelor care sunt la modă și afli cum poți asorta balerinii cu restul ținutei tale.

Spor la cumpărături îți dorim și să faci cele mai fericite alegeri!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here