Fular, iarnă…Așa-i că nu-ți vine nici ție să crezi că am ajuns să vorbim despre asta? Parcă mai ieri îți prezentam modele de rochii vaporoase, cu modele înflorate, pe care să le porți într-o zi călduroasă, la malul mării. Dar uite că a venit și prima ninsoare în București și trebuie să ne gândim deja la garderoba de iarnă. Pulovere, ghete, cizme, fulare… Hai că nu sună chiar așa rău. Știi cum se spune, nu contează cât de frig este, contează că tu ai căldură în suflet. Și mai aduci puțină căldură și prin outfiturile cool pe care le vei purta în iarna care ne-a bătut un pic cam repede la ușă.
Uite câteva modele de fulare și idei de cum să porți fulare în iarna 2014:
Fulare supradimensionate
Pentru a purta un fular supradimensionat trebuie să faci un singur nod. Poartă o geacă ce-ți va ține de cald, scurtă în talie însă îmblănită și aruncă fularul în jurul gâtului tău, legând ambele părți ale fularului. Acest fular mov aduce o pată de culoare oricărei ținute. Este cool și foarte călduros, așa că ai și un accesoriu trendy, dar și foarte util.
Fularele supradimensionate (la fel ca toate piesele vestimentare supradimensionate) sunt la mare căutare în această iarnă. Cu ajutorul lor pot aduce un plus de culoare și de stil oricărei ținute, iar pozele și outfiturile de mai jos demonstrează asta. Iar fularele tricotate sau fularele croșetate supradimensionate sunt minunate!
Fularul purtat…în spate
Fularul tău nu trebuie legat întotdeauna în față. O modalitate foarte cool să porți un fular este să-l legi la spate, așa ca în poza de mai jos. Vei obține un outfit cool și special.
Fularul purtat clasicUnele lucruri nu se schimbă niciodată și rămân mereu în trend. Avem un fular gros, roșu, croșetat, foarte cool și care dă o pată de culoare oricărei ținute. În plus, culoarea este una care se poartă în iarna 2014. Și nu este nimic rău în a purta un fular în acel stil clasic, consacrat. Acest stil de a purta un fular este util și foarte potrivit pentru zilele în care plănuiești să stai foarte mult afară și trebuie să te îmbraci în așa fel încât frigul să nu te alunge imediat în casă.
Înfășoară-ți fularul în jurul gâtului de câte ori crezi tu cuviință, așa cum ți se pare că se potrivește cel mai bine ținutei tale. Lasă cele două capete ale fularului să atârne pe umerii tăi! Ai obținut un look clasic, confortabil, călduros și trendy!